Caz de corupție la IPJ Buzău. Doi polițiști, cercetați de ofițerii DGA pentru abuz în serviciu

Caz de corupție la IPJ Buzău. Doi polițiști, cercetați de ofițerii DGA pentru abuz în serviciu

Doi polițiști buzoieni sunt cercetați de colegii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău. Cei doi agenți, unul din Nehoiu și celălalt din Gura Teghii, sunt suspectați de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DGA, cei doi polițiști ar fi trecut cu vederea ilegalități comise de câțiva șoferi, la solicitarea acestora. Conform unor surse, nu au sancționat trei contravenienți, dar fără să aibă foloase materiale. Chiar și așa, faptele au ajuns în atenția ofițerilor anticorupție.

Comunicatul DGA:

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, împreună cu colegi din cadrul Serviciilor Județene Anticorupție Brașov și Covasna, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au efectuat ieri, 23 octombrie 2024, 4 percheziții domiciliare, dintre care două la domiciliile unor agenți de poliție din cadrul IPJ Buzău și două la domiciliile unor persoane fără calitate specială.

Totodată, au fost puse în executare 5 ordonanțe de ridicare bunuri, 3 ordonanțe de ridicare înscrisuri de la sediul a 3 unități de poliție și 5 mandate de aducere.

În cauză se efectuează cercetări față de agenții de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în condițiile Legii nr. 78/2000, iar față de alte 3 persoane fără calitate, de instigare la abuz în serviciu în condițiile aceleiași legi.

În fapt, în cursul lunii mai 2024, cei 2 polițiști, fiind instigați de către cele 3 persoane fără calitate, nu au aplicat sancțiunile legale care se impuneau cu ocazia constatării unor abateri la regimul rutier. Cercetările continuă pentru completarea întregului material probator. La percheziții s-a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și