Actualitate
Seceta face prăpăd în zona de câmpie. Lacul Amara a secat complet
Arșița din aceste zile pârjolește totul în cale. Stoarce de apă culturile din câmp, până la ultima picătură, și zvântă pământul până la adâncimi foarte mari. Semnele secetei și ale…
Arșiță africană. ”Cerberus” aduce coduri de caniculă
„Cerberus” a trecut râul Buzău. Anticiclonul extrem de fierbinte va încinge orașul…
„Otita înotătorului”, pericol de sezon pentru copii. Tot mai mulți pacienți ajung la Pediatrie cu această afecțiune
Suntem în plin sezon estival, iar cei mici sunt nerăbdători să se…
Trotuarul de la podul Vadu Pașii va fi construit. Licitația se va organiza până la sfârșitul acestei luni
Municipalitatea a optat pentru construirea trotuarului de la Podul Vadu Pașii pe…
Licitație eșuată pentru reabilitarea Prefecturii. O nouă procedură, programată în august
Sediul Instituției Prefectului-Județul Buzău va fi modernizat cu fonduri obținute prin Planul…
Ședință de vară. Se întrunește Consiliul Local Municipal
Ceva mai devreme decât de obicei, Consiliul Local Municipal se va întruni…
„Descinderi” anunțate în căminele de bătrâni. Azilul din Aldeni, primul vizat de controale
Ieri, au început descinderile autorităților comandate de premierul Marcel Ciolacu la centrele…
Sfaturi pentru stat la soare. Vara vine „la pachet” cu riscuri dermatologice
Vara este anotimpul vacanței dar, din păcate, vine „la pachet” cu riscuri…
Aviotratament pentru combaterea ţânţarilor în data de 15 iulie
Primăria Buzău aduce la cunoștință faptul că, în data de 15 iulie…
Invitație la joacă. „Weekenduri la Măgura” cu Muzeul Județean
A doua vară cu weekenduri de joacă se va desfășura la Tabăra…


