CARTA VET PENTRU COLEGIUL TEHNIC. ESTE O RECUNOAŞTERE A CAPACITĂŢII OPERAŢIONALE A INSTITUŢIEI

CARTA VET PENTRU COLEGIUL TEHNIC. ESTE O RECUNOAŞTERE A CAPACITĂŢII OPERAŢIONALE A INSTITUŢIEI

După ani întregi de muncă şi după ce proiectele depuse au fost folosite ca modele de bune practici, vin şi recompensele. Colegiul Tehnic Buzău este una dintre cele 14 unităţi de învăţământ din ţară care au primit din partea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educatiei şi Formării Profesionale „Carta Erasmus+ de Mobilitate VET”. Aceasta vine ca o recunoaştere a capacităţii operaţionale a instituţiei, de a gestiona proiecte de mobilitate de calitate ridicată.

colegiul tehnicÎn aceste zile, Colegiul Tehnic a primit din partea Agentiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale „Carta Erasmus+ de Mobilitate VET”. Este o recunoaştere a capacităţii operaţionale a instituţiei de a gestiona proiecte de mobilitate de calitate ridicată şi sprijină eforturile instituţiei de a creşte internaţionalizarea VET prin intermediul programului Erasmus+. Distincţia vine ca o recompensă pentru toţi anii de activitate în domeniul proiectelor cu fonduri europene dar şi ca o recunoaştere a faptului că membrii echipelor de proiect lucrează în interesul elevilor.

Prin Carta de Mobilitate VET sunt, de asemenea, recunoscute calitatea ridicată a proiectelor implementate în trecut, angajamentul pe termen lung de a îmbunătăţi permanent activităţile de mobilitate şi abordarea strategică a instituţiei de a include mobilitatea internaţională în activităţile curente. Din 2013 şi până în acest moment, la nivel naţional există doar 14 licee care au primit această Cartă.

Anul trecut, în urma unei vizite de audit de sistem prin care s-a verificat modul în care au fost cheltuiţi banii europeni accesaţi,  echipa care implementează proiectele la Colegiul Tehnic a primit laude. Mai mult decât atât, auditorii au constatat că evoluţia elevilor în urma participării la proiecte a fost una remarcabilă. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și