Vom avea un nou prefect de Buzău. Şefa Gărzii de Mediu, Carmen Ichim, a fost promovată în fruntea Casei Albe. Numirea unui nou şef deblochează criza apărută la nivelul Prefecturii, după ce Aurelia Mitrea a fost demisă la începutul lunii martie.
După ce premierul a decis încetarea mandatului Aureliei Mitrea, atribuţiile de prefect au fost preluate de subprefectul Sorin Gheorghe, dar care nu putea da curs problemelor de fond funciar, având în vedere că deţine calitatea de secretar al comisiei şi nu are dreptul să fie şi preşedinte al aceluiaşi for decizional.
Pe de altă parte, la nivel politic era aşteptată o decizie, iar în urma negocierilor s-a ajuns la o nominalizare. Şefa Gărzii de Mediu, Carmen Ichim, a fost preferată pentru a conduce Casa Albă. Ichim este recunoscută pentru intransigenţa de care a dat dovadă de-a lungul anilor în fruntea instituţiei de mediu. Având calitatea de funcţionar public, dar şi susţinere politică, Carmen Ichim a îndeplinit condiţiile pentru a fi numită prefect. (Mihai Bunăziua)



