CAPCANE PENTRU PIETONI, PE REPUBLICII. TROTUARE CU GROPI, NEASFALTATE DE DECENII

CAPCANE PENTRU PIETONI, PE REPUBLICII. TROTUARE CU GROPI, NEASFALTATE DE DECENII

Municipalitatea a anunţat în repetate rânduri asfaltarea mai multor străzi din Buzău, pentru anul 2017. Din păcate, la nivel de municipiu, foarte multe pasaje pietonale se află într-o stare deplorabilă. Buzoienii trebuie să se înarmeze cu răbdare şi atenţie sporită, sau să meargă pe carosabil. Unul dintre cele mai elocvente exemple este trotuarul de pe Strada Republicii.

trotuar republicii 3Craterele din trotuarele de pe Strada Republicii sunt moştenire, ce-i drept, de la administraţia trecută.

Pe oamenii de rând, acest fapt nu-i încălzeşte cu absolut nimic, însă. Ei sunt nevoiţi să facă slalom printre gropi sau să se aventureze pe carosabil. Cei mai predispuşi la accidente sunt oamenii în vârstă.

Zona este una destul de tranzitată de pietoni, învecinîndu-se atât cu una dintre autogările buzoiene cît şi cu o staţie maxi-taxi.

Atât riveranii cât şi cei care şi-au deschis afaceri în zonă spun că nu-şi mai amintesc când s-a asfaltat ultima dată trotuarul. Oamenii se miră că nimeni nu şi-a rupt, până acum, picioarele, prin gropile din pasajul pietonal.

Situaţia de pe Republicii se regăseşte şi în alte zone ale oraşului, unde multe trotuare arată ca după bombardament. Asta în ciuda numeroaselor notificări pe care buzoienii le fac către Primărie. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…