Atmosferă de secol 19, sâmbătă, în cel mai pare parc al oraşului. Cu ocazia activităţilor iniţiate de Ministerul Apărării Nationale, fanfara garnizoanei buzoiene a susţinut, în incinta foişorului din Crâng, un concert de promenadă. Ritmurile antrenante şi repertoriul variat au atras zeci de buzoieni, veniţi la aer curat, în Crâng.
Buzoienii care au trecut prin Crâng au putut asista la un concert de promenadă, susţinut de fanfara Garnizoanei, în foişorul din centrul parcului. Acordurile specifice, uniformele impecabile şi instrumentele strălucitoare au atras spectatori de toate vârstele.
Fanfara militară a interpretat, preţ de mai bine de o oră, melodii din repertoriul naţional şi internaţional, piese clasice dar şi compoziţii de jazz. Acordurile i-au făcut pe cei prezenţi să ţină, involuntar, ritmul impus de militarii muzicieni, sau chiar să fredoneze.
În trecut, fanfara militară îşi făcuse un obicei în a concerta, duminica dimineaţă, în foişorul din Crîng. La un moment dat, după renovarea pavilionului din centrul parcului, chiar a existat o iniţiativă, din partea municipalităţii, care prevedea un program fix al fanfarei. Din păcate, propunerea primăriei nu s-a materializat.
(Andrei Solomon)


