Campioni la fileu, câștigători în viață. Donație de 3.000 de euro, pentru o tenismenă din Buzău

Campioni la fileu, câștigători în viață. Donație de 3.000 de euro, pentru o tenismenă din Buzău

Doi tenismeni amatori buzoieni au reușit să câștige, oarecum in-extremis, Turneul Tudor Tennis Trophy, competiție rezervată amatorilor. Rin Drăgoiu și Liviu Dan, au decis să doneze în integralitate, premiul de 3000 de euro, primit de la unul dintre sponsorii turneului. Toți banii vor merge la Alexia Ioana Tatu, tenismenă buzoiană, una dintre cele mai promițătoare junioare în sportul alb.

Gest nobil făcut de doi tenismeni amatori buzoieni. Liviu Dan și Rin Drăgoiu s-au impus în proba de dublu a turneului Tudor Tennis Trophy, una dintre cele mai mari competiții rezervate amatorilor, la nivel național. Cei doi au primit un premiu de 3000 de euro, bani pe care au decis să îi doneze, în totalitate, Alexiei Ioana Tatu, tenismenă de asemenea din Buzău. 

Decizia a fost luată imediat după ultimul schimb de mingi, chiar înainte de festivitatea de premiere. Ambii tineri buzoieni au fost de acord că recompensa în bani, venită în urma câștigării finalei, ar face-o mai fericită pe tânăra junioară buzoiană.

Alexia Ioana Tatu este numărul 1 național, la categoria ei de vârstă iar cei 3000 de euro ar ajuta-o extrem de mult, pentru deplasări la turneele intenaționale. Atât Rin Drăgoiu, cât și Liviu Dan au decis să facă lobby pentru adolescenta din Buzău, pe la diferiți sponsori, pentru a-i asigura fonduri cât mai consistente Alexiei, sume care i-ar asigura, într-o oarecare măsură, ascensiunea pentru o carieră de succes. În glumă, singura pretenție pe care o au cei doi vizează două invitații la o viitoare ediție de Wimbledon la care va participa Alexia Ioana.

(Andrei Solomon)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și