Eutanasierea câinilor fără stăpân este interzisă prin lege. Se permite folosirea injecţiei letale doar în cazul celor cu boli grave. La Buzău, nici de aceştia nu are cine să se mai ocupe. Primăria nu mai poate prelungi contractul cu medicul veterinar, astfel că se încearcă declinarea acestor atribuţii către Urbis Serv. De partea cealaltă, nici Petre Burada, directorul Urbis Serv, nu ştie ce ar avea de făcut concret pentru rezolvarea situaţiei maidanezilor la Buzău.
Medicul veterinar care se ocupa de padocul în care sunt adăpostiţi maidanezii adunaţi de pe străzi avea contract cu Primăria pentru eutanasierea celor bolnavi, şi cu Urbisul pentru hrănirea şi tratarea acestora. Acum, din cauza legilor confuze care se contrazic, primăria nu mai poate prelungi contractul cu veterinarul. În aceste ciondiţii, se încearcă delegarea societăţii Urbis care să se ocupe de tot ce înseamnă câini fără stăpân.
Directorul Urbis Serv susţine, însă, că nimeni nu ştie concret ce măsuri se pot lua pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. Legile se contrazic, iar consilierii nu ştiu ce ar trebui făcut.
În urmă cu doi ani, când legea câinilor fără stăpân a fost adoptată, Buzăul aproape scăpase de patrupede. De când au fost suspendate, însă, normele de aplicare a legii, maidanezii nu au mai putut fi eutanasiaţi după 14 zile de la prindere, astfel că Buzăul este din nou sub teroarea câinilor.
(Mirela Copariu)



