Scene desprinse parcă din filmele de groază, la Smeeni. Un localnic și mama lui au fost uciși cu sânge rece chiar de către o rudă a celor doi.
Criminaliștii din Buzău au descins la jumătatea săptămânii în satul Udați, comuna Smeeni, după ce o femeie a anunțat la 112 că bunica sa, de 74 de ani, a fost găsită moartă, în casă, de câțiva vecini. Femeia locuia împreună cu fiul său, de 56 de ani, însă acesta dispăruse de câteva zile de acasă.

Pentru a clarifica împrejurările în care a survenit decesul bătrânei, anchetatorii au dispus efectuarea necropsiei. Astfel au aflat că victima fusese ucisă după ce a fost lovită în zona capului. Din acest punct, dispariția fiului devenea suspectă. Indiciile i-au trimis pe criminaliști în curtea unei rude, în care bărbatul dispărut, Tudorel Duțu, fusese văzut ultima oară. Acesta a participat la un chef, în weekendul trecut.

Polițiștii și procurorii au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este Iulian Tănase, de 64 de ani, un recidivist care a înspăimântat comunitatea din Smeeni. Consătenii îl descriu ca pe un monstru cu chip de om, deoarece trecutul său este plin de fapte oribile, pentru care a și executat zeci de ani de pușcărie.
Bărbatul suspectat că și-a ucis două rude a fost găsit de polițiști, ieri, pe raza municipiului Buzău. Acesta a fost condus astăzi, la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Bărbatul de 64 de ani, din Smeeni, acuzat de dublă crimă, și-a recunoscut faptele în fața procurorilor. În timp ce se afla în curtea locuinței sale, nașul și-a lovit finul cu pumnul în zona capului. Ulterior, în timp ce victima era căzută pe aleea betonată, i-a aplicat multiple lovituri cu un par din lemn în zona capului, provocându-i leziuni fatale. Imediat, inculpatul s-a deplasat la gospodăria mamei finului său și i-a aplicat și acesteia mai multe lovituri cu același par din lemn în zona capului, a brațelor și a sternului. La autopsie, au fost constatate multiple fracturi care au condus la decesul femeii.
Cercetările în acest caz continuă, urmând ca suspectul dublei crime să fie trimis în judecată, sub infracțiunea de omor.