Pe lângă Arhiepiscopia Buzău funcţionează un Centru de Pelerinaje unde credincioşii se pot înscrie pentru a vizita locurile sfinte ale ortodoxiei din ţară şi din afara ei.
Centrul de Pelerinaje „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost înfiinţat la Buzău din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, dar şi din nevoia credincioşilor de a merge şi a se închina la mănăstirile şi locurile binecuvântate.
Scopul acestui centru este unul social-misionar pentru că, prin însăşi semnificaţia cuvântului pelerinaj, primul rol este caracterul misionar.
Pelerinajele sunt organizate atât în România cât şi în afara ţării, în Grecia, Israel şi în Egipt.
În România, cele mai solicitate destinaţii sunt mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca, mănăstirea Sihăstria sau mănăstirile din nordul Moldovei.
Pe plan extern, românii au o mare evlavie faţă de părintele Nectarie, care are mănăstirea pe insula Eghina din Grecia.
De asemenea, destul de des, sunt organizate pelerinaje la Mormântul Domnului Iisus Hristos din Ierusalim.
Un pelerinaj durează între 2 şi 3 zile în ţară şi între 5 şi 7 zile în afara ei.
În preţul biletului sunt incluse transportul, cazarea cu mic dejun şi cină, precum şi celelalte cheltuieli adiacente.
Toţi cei care doresc să meargă, să se închine, să se roage şi să se liniştească la locurile sfinte ortodoxe, se pot înscrie într-unul dintre pelerinaje.
În curând, un astfel de centru se va deschide şi la Focşani.


