Vremea rece din ultima perioadă i-a îmbolnăvit pe buzoieni. Din datele Direcţiei de Sănătate Publică reiese că, în ultima săptămână, aproape 2.500 de buzoieni s-au prezentat la medic acuzând diverse afecţiuni respiratorii.
În funcţie de gravitatea bolii, au fost internaţi, ori s-au tratat acasă. Dintre aceştia, cei mai afectaţi au fost copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.
De asemenea, forme agresive de boală au dezvoltat şi copiii cu vârste cuprinse între 0-1 an, nouă bebeluşi fiind internaţi cu viroze, iar alţi 11 cu pneumonii. Din fericire, la Buzău, nu s-a înregistrat niciun caz de gripă.
În acelaşi timp, campania de vaccinare antigripală se apropie de final. La Buzău, au fost distribuite 6.500 de doze de vaccin antigripal, iar până acum au fost folosite 5.600. Speranţe legate de primirea unei noi tranşe de vaccin nu se întrevăd, asta deoarece Ministerul Sănătăţii nu a anunţat demararea procedurilor pentru o nouă licitaţie de achiziţie a vaccinului antigripal.


