BUZOIENII, AMATORI LA „LITORALUL PENTRU TOŢI”. TARIFE MAI MICI CU PÂNĂ LA 50 DE PROCENTE

BUZOIENII, AMATORI LA „LITORALUL PENTRU TOŢI”. TARIFE MAI MICI CU PÂNĂ LA 50 DE PROCENTE

S-a dat startul programului „Litoralul pentru toţi”, accesibil, în principiu, familiilor şi cu venituri modeste. Chiar dacă preţurile sunt mai mici cu până la cincizeci de procente, operatorii de turism avertizează că ofertele hotelierilor trebuie studiate atent.

litoralCele mai multe dintre ofertele hotelierilor însumează cazarea pentru şase nopţi şi micul dejun. Astfel,  operatorii de turism se simt obligaţi să avertizeze turiştii să ţină cont că vor trebui să scoată din buzunar alţi bani, pentru celelalte două mese ale zilei. Costul unui sejur variază între 600 şi 800 de lei, în funcţie de categoria hotelului şi de serviciile oferite.

Cele mai ieftine oferte de cazare se regăsesc în staţiunile din sudul litoralului –  Eforie Sud, Jupiter, Neptun şi Venus. Operatorii de turism spun că, încă de ieri, buzoienii au început să ceară informaţii cu privire la ofertele hotelierilor. Cele mai multe cereri vizează, însă, ultima săptămînă a perioadei în care se desfăşoară programul.

„Litoralul pentru toţi” se desfăşoară în perioada 22 mai  – 18 iunie. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și