Echipa masculină a României începe astăzi parcursul la Campionatul Mondial de Tenis de Masă 2026, competiție găzduită de capitala Marii Britanii. Tricolorii vor disputa primul meci din grupă împotriva selecționatei din Benin, partida fiind programată în această seară.
Din lotul României fac parte și doi sportivi buzoieni, Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu, care contribuie la speranțele delegației tricolore pentru o evoluție solidă la această ediție a mondialelor.
Înaintea debutului, Eduard Ionescu a analizat grupa din care face parte România, stagiu în care echipa noastră este favorită. Reamintim, atât echipa feminină, cât și cea masculină de tenis de masă a României au cucerit medalia de argint la Campionatele Europene desfășurate în octombrie 2025, la Zadar
Veteranul echipei, Ovidio Ionescu avertizează, totuși, că grupa României nu este chiar atât de facilă. Dacă Argentina are câțiva jucători valoroși, în lotul Beninului sunt chiar câțiva sportivi francezi, naturalizați. Echipa tricoloră este totuși favorită la șefia grupei și în opinia lui Ovidiu.
După confruntarea cu Benin, România va întâlni mâine Argentina, de la ora 21:30, iar joi, tot de la 21:30, va juca împotriva reprezentativei din Peru.Trebuie reamintit că România este printre puținele țări din elita sportului cu bila de celuloid care nu au în lot jucători asiatici.



