Buzăul comestibil. Pomi fructiferi pe străzile orașului

Buzăul comestibil. Pomi fructiferi pe străzile orașului

Unii dintre consilierii municipali consideră că ar trebui plantați pomi fructiferi în oraș. Fructele coapte ar putea fi culese, în special de copii și consumate ca atare. Edilul șef consideră că ideea nu este „sănătoasă” pentru că în atmosferă sunt multe noxe dintre care o parte sunt înmagazinate în fructe, făcându-le improprii consumului.

Ședința ordinară a Consiliului Local Municipal a fost convocată pentru joi, 30 octombrie , la ora 10 și are 18 puncte pe ordinea de zi, plus capitolul „diverse”.

Cinci dintre proiecte au fost inițiate de consilierul ADU Florin Drăgulin, care a inițiat împreună cu consilierul Constantin Ionescu și proiectul de hotărâre de la punctul 8, referitor la indemnizația membrilor din consiliile de administrație din societățile comerciale aflate în subordinea Primăriei.

Se anunță o ședință interesantă, cu discuții aprinse pe marginea proiectelor, mai ales că unele se referă la subiecte sensibile, care au mai stârnit controverse de-a lungul timpului.

Proiectul „Buzăul comestibil” se referă la integrarea pomilor fructiferi în spațiile publice și constituirea unei platforme digitale care să asigure cartografierea „livezilor urbane”.

Edilul șef nu agreează ideea pentru că fructele coapte care cad din pomi murdăresc mașinile parcate și străzile și, mai ales, adună noxele din atmosferă, devenind improprii consumului.

Rămâne de văzut dacă proiectul va strânge un număr de voturi „pentru” a putea fi aprobat și pus în practică în viitorul apropiat.

Un comentariu la: “Buzăul comestibil. Pomi fructiferi pe străzile orașului

  1. Da, sunt de acord cu ideea … in afara, sunt portocali, lamai, smochini. De ce n am avea si noi? Noxe sunt pe toata planeta! Nu mai murea nimeni in comunism, cand mancau si din cimitire, cu toate fabricile existente.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și