În seria de manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea marii Unirii, Primăria Buzău va organiza şi Zilele Alexandru Marghiloman. Cu acest prilej se va inaugura un monument de for public al marelui om politic buzoian, amplasat în apropierea Vilei Albatros.
În apropierea Vilei Albatros se va ridica un monument dedicat lui Alexandru Marghiloman. Fiind un monument de for public, aprobarea a trecut printr-o comisie de specialitate din cadrul Ministerului Culturii. Iniţial, aceasta a găsit unele inconsecvenţe în proiectul lucrării şi a solicitat câteva modificări, însă acum s-au primit avizele necesare.
Acum mai trebuie obţinute avizele doar pentru soclu, iar la finalul lunii martie lucrarea va fi dezvelită. Statuia din bronz care îl va reprezenta pe marele om politic va fi amplasată în zona de protecţie a vilei, la o distanţă de 34 de metri faţă de clădire.
Statuia va avea o înălţime de 2,80 metri, va fi amplasată pe un soclu din beton şi, pentru a fi pusă în valoare şi noaptea, va fi iluminată de 4 reflectoare arhitecturale. (Mirela Copariu)



