Brevet cu ghinion. Doar un ciclist a reușit să se înscrie în barem

Brevet cu ghinion. Doar un ciclist a reușit să se înscrie în barem

În week-end a avut loc primul brevet de 1.000 de kilometri pentru cicliștii de anduranță amatori. S-au înscris în cursă 5 participanți și doar unul a reușit să străbată distanța în baremul de timp de 75 de ore. Cristi Mănăilă a fost obligat să abandoneze primul din cauza unei defecțiuni majore la bicicletă.

Vinerea trecută, la ora 15, cinci cicliști amatori de anduranță au luat startul în primul brevet de 1000 de kilometri organizat la Buzău.

Organizatorul brevetului recunoaște că numărul de participanți scade proporțional cu mărirea distanțelor de parcurs.

Și vremea are un rol extrem de important în desfășurarea unei curse destul de lungi, mai ales dacă participanții trebuie să treacă prin furtuni, ploi torențiale sau să pedaleze la temperaturi extrem de ridicate.

La finalul cursei, toți cei care se înscriu în baremul de timp de 75 de ore, vor primi titlul de Ultra Randonneur.

Din păcate, vremea capricioasă, dar și ghinionul, și-au pus amprenta pe desfășurarea cursei.

Primul care a abandonat a fost chiar Cristi Mănăilă, care are la activ și brevete mai mari și care a fost obligat să se oprească după 180 de kilometri din cauza unei defecțiuni majore la bicicletă.

A trebuit să revină acasă, pentru că regulamentul nu prevede asistență oficială iar participanții sunt pe cont propriu pe tot parcursul cursei.

A putut astfel să-l întâmpine la sosire pe singurul ciclist care a reușit să finalizeze cursa în baremul de timp, el străbătând cei 1.000 de kilometri în doar 68 de ore și 30 de minute.

Ceilalți 3 concurenți au abandonat pe rând, atunci când și-au dat seama că nu mai au cum să îndeplinească baremul de timp.

Cristi Mănăilă va relua de unul singur acest brevet de 1.000 de kilometri iar anul viitor va organiza cea de-a doua ediție, cu speranța că ghinionul îi va ocoli pe cei înscriși.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și