Bradul municipal. Buzăul va avea tot doi Pomi de Crăciun

Bradul municipal. Buzăul va avea tot doi Pomi de Crăciun

Viceprimarul Ionuț Apostu este cel care aduce la Buzău brazii de Crăciun. Încă de la începutul mandatelor de viceprimar și-a asumat această misiune, pe care o îndeplinește an de an. Și în acest an ofertele de la buzoieni au început deja să ajungă la Primărie.

De când a devenit viceprimar al Buzăului, Ionuț Apostu și-a asumat misiunea de a împodobi Municipiul cu câte doi brazi frumoși pentru Sărbătorile de Iarnă.

Unul dintre pomii de Crăciun era amplasat în fața Palatului Comunal, unde se organiza și Târgul de Crăciun, iar celălalt în Parcul Crâng, la Obelisc, noua locație pentru Târg și pentru Orășelul Copiilor.

Sărbătorile de Iarnă sunt din ce în ce mai aproape și Primăria a început deja să se pregătească de întâmpinarea lor.

În anii anteriori, brazii de Crăciun au fost donați de cetățeni care locuiesc în oraș sau în localități din vecinătate.

Viceprimarul va opta tot pentru ofertele din apropiere, atât din motive economice cât și pentru a proteja pomii de stricăciunile survenite în timpul transportului.

Chiar dacă, începând cu anul trecut, Târgul de Crăciun nu se mai organizează în Piața Daciei, unul dintre cei doi brazi va fi montat în fața Palatului Comunal.

Buzoienii care au în curte un brad înalt și bogat, pe care vor să-l doneze comunității buzoiene ca Pom de Crăciun municipal, sunt rugați să se adreseze pe orice cale de comunicație reprezentanților Primăriei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și