Ploile de cod galben şi portocaliu din aceste zile, care au avut un debit substanţial, au produs necazuri şi în oraşul nostru. La grădiniţa Boboceii din Micro III, sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă şi apele pluviale au inundat din nou subsolul unităţii de învăţământ. Problema este veche şi pompierii s-au obişnuit deja să vină cu pompele pentru a scoate apa din subsol.
Ploile au inundat grădiniţa Boboceii din Micro III. Sistemul de canalizare nu a reuşit să preia întreaga cantitate de apă pluvială, care a inundat curtea.
Apoi, au apărut probleme în subsolul clădirii şi a fost necesară intervenţia imediată a unei echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Administratorul unităţii şcolare spune că problema este veche şi aceeaşi poveste se repetă atunci când plouă abundent.
Sistemul de canalizare ar fi subdimensionat şi nu poate prelua întreaga cantitate de apă pluvială.
Grădiniţa este deschisă până pe 20 iulie. Cele două grupe, alcătuite din aproximativ 50 de copii, şi-au văzut de programul obişnuit, fără a fi necesară evacuarea lor.
(Corneliu Floriceanu)


