Primele două blocuri reabilitate energetic au fost finalizate şi recepţionate de către reprezentanţii Municipalităţii. Blocul Gerom 2 şi B4 D. Filipescu au făcut obiectul unui proiect pe bani europeni, la care au contribuit în procente mici atât Primăria, cât şi locatarii. Alte 4 blocuri vor fi finalizate în următoarea perioadă de timp.

Primele două blocuri care au fost reabilitate energetic printr-un proiect pe fonduri europene, au fost recepţionate astăzi de reprezentanţii Primăriei Buzău.
Lucrările au fost controlate minuţios, din subsol până pe terasa blocului, pentru a verifica dacă parametrii stabiliţi au fost respectaţi întocmai de constructor.
Încă două blocuri din cartierul Micro III vor fi recepţionate în curând, iar la alte două lucrările se află în plină desfăşurare.
Din primăvară, proiectul pentru reabilitarea termică a altor blocuri din Buzău va fi reluat, în funcţie de deschiderea axelor de finanţare. (Corneliu Floriceanu)


