Biserică nouă. Se va ridica o bazilică cu hramul „Teofania”

Biserică nouă. Se va ridica o bazilică cu hramul „Teofania”

O nouă biserică va fi înălțată în apropierea râului Buzău. Basilica, cu hramul Teofania, va avea un paraclis închinat Sfântului Mucenic Sava. Autoritățile locale au fost rugate să sprijine realizarea grabnică a acestui proiect.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, le-a dat de veste buzoienilor, dar și autorităților care au participat la slujba de sfințire a Agheasmei Mari de Bobotează că în apropiere se va construi o nouă bazilică.

Viitorul lăcaș va avea hramul „Teofania” și un paraclis închinat Sfântului Mucenic Sava și va fi ridicat în apropierea râului Buzău.

Înaltpreasfințitul s-a adresat și reprezentanților autorităților locale solicitând explicit sprijinul acestora în realizarea cât mai grabnică a proiectului.

Anunțul în legătură cu înălțarea unei bazilici pentru acestă sărbătoare a fost făcut public chiar în ziua specială a Botezului Domnului, sau mai corect spus Teofania.

La finalul slujbei de sfințire a Aghiasmei Mari, au fost eliberați spre ceruri porumbei albi, semnificând coborârea Duhului Sfânt asupra capului Mântuitorului Iisus Hristos.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și