BIROUL DE CONSULTANŢĂ, LA MARE CĂUTARE. SFATURI „EUROPENE” PENTRU PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE

BIROUL DE CONSULTANŢĂ, LA MARE CĂUTARE. SFATURI „EUROPENE” PENTRU PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE

Zeci de persoane fizice şi juridice s-au adresat Biroului unic de consultanţă pe proiecte europene, deschis de Consiliul Judeţean şi Prefectura Buzău. În prima lună de funcţionare, comisia specială din cadrul biroului a acordat audienţe pentru aproape 40 de buzoieni. Au început să ceară sfaturi şi funcţionarii din mai multe primării din judeţ.

consultatii fonduri 1Fie că vor să îşi deschidă o afacere nouă sau să îşi extindă activitatea cu ajutorul fondurilor europene, mai mulţi buzoieni au cerut îndrumare de la responsabilii Biroului unic inaugurat luna trecută la Consiliul Judeţean, cu sprijinul Prefecturii.

Până acum, la şedinţele de lucru întrunite săptămânal, s-au prezentat zeci de solicitanţi, în majoritate persoane fizice, care au cerut informaţii despre proiectele europene cele mai accesate în aceast an.

Între timp, au apărut şi cererile de consiliere din partea primăriilor din judeţ.

Membrii comisiei speciale au misiunea de a le oferi detalii şi consiliere celor care doresc să atragă fonduri europene în diverse domenii de activitate. Biroul activează în fiecare zi de miercuri, între orele 11:00 – 14:00, la Consiliul Judeţean.(Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…