Ultima şedinţă a anului de la Consiliul Judeţean a fost un prilej pentru conducerea instituţiei de a face un scurt bilanţ al activităţilor din 2017. Întrebat de jurnalişti despre cea mai importantă realizare, preşedintele Petre Emanoil Neagu a ţinut să argumenteze de ce consideră că preluarea Căminului de bătrâni de la Vintilă Vodă se află prima pe listă.
Şeful Consiliului Judeţean a adăugat că o mare parte din investiţiile în infrastructură şi sănătate, dar şi cele viitoare din domeniul cultural, au fost posibile cu ajutorul fondurilor europene.
Reabilitarea Podului de la Vadu Paşii şi construcţia unei noi structuri în imediata apropiere au fost trecute, de asemena, la capitolul bile albe.
Nu în ultimul rând, s-a discutat despre proiectele pentru 2018, în sănătate, cultură şi pentru modernizarea infrastructurii judeţene. Şi aici, s-a făcut referire la Centenarul Marii Uniri.
Printre altele, la şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi s-a mai aprobat o sumă pentru lucrări de reabilitare la Mănăstirea Răteşti. (Mihai Bunăziua)



