BENEFICIARI FOARTE MULŢUMIŢI. CĂMINUL DE BĂTRÂNI DE LA VINTILĂ VODĂ – O REUŞITĂ

BENEFICIARI FOARTE MULŢUMIŢI. CĂMINUL DE BĂTRÂNI DE LA VINTILĂ VODĂ – O REUŞITĂ

Spitalul Vintilă Vodă a fost printre zecile de unitaţi medicale închise în 2011 în toată ţara. Autorităţile locale au căutat o soluţie şi au şi găsit-o graţie Programului de Dezvoltare a Reţelelor de Cămine pentru Persoane Vârstnice.

camin batrini vintila vodaPentru adaptarea spaţiilor existente la standardele prevăzute de lege s-au făcut lucrări de renovare, iar acum căminul de bătrâni cazează 45 de persoane şi are alte 17 pe lista de aşteptare.

Căminul din Vintilă adăposteşte bătrâni din întreaga ţară cu vârste cuprinse între 58 şi 96 de ani. Beneficiarii au găsit aici o a doua casă şi sunt mulţumiţi de serviciile primite din partea îngrijitorilor care sunt, de fapt, foştii angajaţi ai spitalului.

Una dintre vedetele câminului de bătrâni este Valeriu Dreinea.

S-a născut în urmă cu 81 de ani chiar în spitalul de la Vintilă Vodă. A plecat prin lume, a lucrat chiar şi la Ambasada României din Franţa, iar acum a revenit să-şi trăiască ultimele zile la Vintilă Vodă.

Căminul de bătrâni de la Vintilă Vodă mai are finanţare din partea Ministerului Muncii până în octombrie 2015.

De atunci, consiliul local ar trebui să preia finanţarea, dar sunt slabe şanse ca autorităţile locale să poată susţine cheltuielile. Răstimp se vor căuta soluţii, cea mai convenabilă fiind prelungirea programului prin care a fost înfiinţat căminul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și