BEBELUŞUL ABANDONAT A FOST CREŞTINAT. ARE PESTE O SUTĂ DE NAŞI

BEBELUŞUL ABANDONAT A FOST CREŞTINAT. ARE PESTE O SUTĂ DE NAŞI

Momente extrem de emoţionante astăzi, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Judeţean. Micuţul Nicholas Răzvan, bebeluşul abandonat de mama sa vinerea trecută în curtea spitalului, a fost creştinat. Naşi au fost profesoara Oana Dobre, coordonatorul grupului Happy Kids, şi Gabriela Barbu, reprezentant al părinţilor din grup.

botez 2Simbolic, naşii micuţului Nicholas Răzvan sunt peste o sută de familii. Este vorba despre părinţii copiilor din grupul Happy Kids care s-au organizat şi au pregătit ca la carte botezul bebeluşului abandonat vinerea trecută în curtea Spitalului Judeţean. Pentru că micuţa biserică din curtea spitalului, cu hramul Sfântul Pantelimon, nu ar fi putut să îi primească pe toţi, au fost prezenţi doar câţiva părinţi şi copii, în frunte cu profesoara Oana Dobre, cea care a şi avut ideea de a-l boteza pe micuţ. În braţe a fost ţinut de Gabriela Barbu, mamica a două fetiţe componente ale grupului.

Pe tot parcursul slujbei, micuţul Nicholas Răzvan a fost extrem de cuminte. La un moment dat, chiar a adormit.

Nici măcar apa rece din cristelniţă nu a părut să îl deranjeze foarte tare. În schimb naşa a avut foarte multe emoţii.

Preotul, ştiind povestea micuţului, a ţinut să îi ureze la final să aibă parte de tot binele din lume.

Nici măcar la finalul ceremoniei religioase naşelor nu le-au trecut emoţiile. Au promis, însă, că vor veghea tot timpul asupra micuţului şi se vor asigura că nu îi lipseşte nimic.

Micuţul Nicolas Răzvan a primit taina sfântului botez în ziua de Sfântul Spiridon, cunoscut drept ocrotitorul orfanilor. Bebeluşul a fost abandonat în urmă cu câteva zile de mama sa în curtea spitalului şi a fost găsit de doi bătrâni care mergeau la UPU. Personalul medical l-a preluat şi astfel soarta micuţului a fost schimbată pentru totdeauna. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și