Ședința de astăzi de Colegiului Prefectural a debutat cu un anunț șoc! Prefectul Daniel Țiclea le-a spus directorilor de instituții că deține informația potrivit căreia în ședința de Guvern programată mâine, vor avea loc mai multe schimbări de prefecți și subprefecți. Vizate sunt zeci de județe, între care și Buzăul.
Prefectul Daniel Țiclea și cei doi subprefecți, Constantin Cristea și Gabriel Ilie, au susținut o conferință de presă în care au ținut să evidențieze cele mai importante realizări în cei 3 ani și 4 luni de activitate. Reabilitarea și modernizarea clădirii Instituției Prefectului este, de departe, cel mai important proiect demarat de prefectul Țiclea și echipa sa.

Daniel Țiclea va reveni cu serviciul la Direcția de Drumuri și Poduri, acolo unde, până să devină prefect, a deținut funcția de contabil șef.
Potrivit unor surse, de vineri, noul prefect al județului va fi profesoara Liliana Sbîrnea, din Rm. Sărat, fost senator PSD în două mandate consecutive, între 2026 și 2024.

Va fi o singură funcție de subprefect al județului, ce va fi ocupată de Viorel Dobre, director Electrica Furnizare Buzău, propus în această poziție de Filiala PNL Buzău. Totodată, se vehiculează că unul dintre actualii subprefecți, Gabriel Ilie, fost ofițer DGA, va fi numit șeful Cancelariei prefectului.