BĂTAIE ÎNTRE ELEVE, LA LUCIU. FETELE PROVIN DIN FAMILII CU PROBLEME

BĂTAIE ÎNTRE ELEVE, LA LUCIU. FETELE PROVIN DIN FAMILII CU PROBLEME

bataie feteUn nou caz de violenţă între elevi a intrat în atenţia autorităţilor din Educaţie. Zilele trecute, lângă şcoala gimnazială din Luciu, două eleve s-au luat la bătaie, la ieşirea de la ore. Una dintre fete, în vârstă de 15 ani, a început să o lovească cu pumnii şi picioarele pe o adolescentă de 17 ani. Întreaga scenă de violenţă a fost înregistrată de un alt elev.

După agresiune, cele două şi-au împărţit şi cuvinte jignitoare.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, însă nu se ştie din ce motiv a pornit conflictul. Şcoala a deschis o anchetă, iar fetele vor urma un program de consiliere.  

Ambele eleve sunt în clasa a VIII-a. Fata de 15 ani este în plasament la bunici, după ce mama ei a făcut închisoare pentru prostituţie şi proxenetism, în timp ce adolescenta de 17 ani, rămasă repetentă de mai multe ori, provine dintr-o familie cu părinţi alcoolici şi a fost găsită, la un moment dat, de poliţişti, practicând prostituţia. 

Şi Poliţia a demarat o anchetă în acest caz. Ofiţerii de la Prevenirea Criminalităţii atrag atenţia asupra urmărilor grave pe care le pot avea astfel de atitudini antisociale.

Nu în ultimul rând, părinţii sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi la comportamentul copiilor, pentru a preveni implicarea lor în violenţe sau alte fapte ce pot atrage răspunderea penală.

De menţionat că filmuleţul cu bătaia dintre cele două eleve a fost postat pe facebook din Anglia, chiar de către prietenul mamei fetei de 15 ani, care a provocat bătaia. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și