BANNER ANTI VASILE NIŢĂ, LA MECIUL CU NĂVODARI. A FOST ADUS DE JUCĂTORI ŞI AGĂŢAT DE GARD

BANNER ANTI VASILE NIŢĂ, LA MECIUL CU NĂVODARI. A FOST ADUS DE JUCĂTORI ŞI AGĂŢAT DE GARD

Mesaj cât se poate de clar, transmis de jucătorii Gloriei, la meciul cu CS Năvodari. Rugbiştii buzoieni au intrat pe teren purtând un banner uriaş, ce conţinea un text anti Vasile Niţă. Bannerul a fost plimbat prin faţa spectatorilor şi apoi a fost agăţat de gard, pe toată durata meciului.

rugbi siteRugbyul buzoian fără parveNiţă” a fost mesajul cât se poate de dur, afişat la începutul meciului cu CS Năvodari, de jucătorii Gloriei. Bannerul a tronat, apoi, pe un gard, pentru a fi văzut şi de spectatorii care au venit la meci mai târziu. Luarea de poziţie s-a petrecut în contextul în care preşedintele comitetului director, Cristi Ceauşel, şi directorul Ion Cazan au fost prezenţi la meci. Prezent a fost şi fostul şef al clubului, Vasile Niţă, dar cel vizat a preferat să părăsească la pauză incinta Arenei Prinţul Ghica.

Bannerul ar fi fost conceput în urma unor zvonuri conform cărora Vasile Niţă ar fi fost din nou în cărţi, pentru postul de şef al secţiei de rugby. Componenţii lotului actual al „stejarilor” au reacţionat împotriva intenţiei de numire a fostului preşedinte, dar conducerea tehnică a negat, diplomatic, orice implicare. Se pare însă că „meciurile” dintre actuala conducere a secţiei de rugby şi Vasile Niţă sunt mai vechi.

Fostul şef al SCM a preferat să nu comenteze incidentul dar nici nu a infirmat posibilitatea instalării în funcţia de preşedinte al secţiei de rugby. Iar cum singurul decident în această dispută mocnită este primarul Constantin Toma, rămâne de văzut ce poziţie va avea edilul. (Andrei Solomon)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și