Publicat la: 18.09.2019. 19:56 / 296 views

BANI PENTRU ȘCOLILE DIN BUZĂU ȘI ASFALTĂRI ÎN JUDEȚ. 45 DE MILIOANE DE EURO, FONDURI GUVERNAMENTALE

Toate unitățile de învățământ din municipiul Buzău vor fi reabilitate și modernizate, iar mai multe localități din județ vor beneficia de asfaltări. Este vorba despre o finanțare de 45 de milioane de euro, sumă aprobată prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Deputaților, buzoianul Marcel Ciolacu.

asfaltare drum judetean  scoal a reparatii

Peste 70 de milioane de lei vor fi investiți în reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din municipiul Buzău. Sumele vor fi împărțite în funcție de necesarul fiecărei școli, fiind exceptate unitățile deja incluse în proiecte de reabiliate, prin fonduri europene, guvernamentale sau locale.

Vestea a venit din partea președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Într-o postare de pe pagina sa de facebook, parlamentarul buzoian a mai precizat că alte aproape 135 de milioane de lei vor fi folosiți pentru asfaltarea drumurilor din mai multe localități din județ: Râmnicu Sărat – 17,5 mililoane, Zărnești- 64,6 milioane, Glodeanu-Siliștea – 13,5, Beceni- 9,7, Murgești- 8,6 milioane, Pietroasele – 7,6, Berca- 7,1 și Pănătău – 5,7 milioane de lei.

Banii aprobați pentru investițiile în școlile buzoiene și în infrastructura rutieră din județ provin din Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat de Guvern. Este o primă tranșă alocată Buzăului, cu aceste destinații.

În schimb, nu se știe când vor demara lucrările, însă, având în vedere procedurile de atribuire a contractelor și apropierea sezonului rece, startul se va da anul viitor.

(Mihai Bunăziua)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!