La următoare şedinţă a Consiliului Judeţean, pe lista de proiecte figurează la alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă pentru comuna Vintilă Vodă.
De curând, Ministerul Muncii a anunţat că nu mai poate finanţa aceste aşezăminte apărute după desfiinţarea unor spitaluri.
Este şi situaţia Azilului de la Vintilă Vodă, care, fără această finanţare s-ar desfiinţa. Primăria din comună nu îl poate susţine financiar, aşa că bătrânii ar ajunge pe drumuri.
Suma alocată de Consiliul Judeţean va fi suficientă pentru supravieţuirea azilului şi a celor care trăiesc în el, doar până la jumătatea anului în curs.
Până atunci, împreună cu Instituţia Prefectului şi cu autorităţile din Vintilă Vodă, vor fi făcute toate diligenţele pentru ca actualul guvern să găsească sursele necesare pentru finanţarea azilului.
În caz contrar, bătrânii de la Vintilă Vodă vor ajunge pe drumuri.
(Corneliu Floricecanu)



