BANI EUROPENI INVESTIŢI LA BUZĂU. LAUDE PENTRU ZONA PRIVATĂ, CRITICĂ PENTRU PRIMĂRIA BUZĂU

BANI EUROPENI INVESTIŢI LA BUZĂU. LAUDE PENTRU ZONA PRIVATĂ, CRITICĂ PENTRU PRIMĂRIA BUZĂU

Judeţul Buzău a semnat 82 de contracte de finanţare prin Regio – Programul operaţional Regional 2007 – 2013, a căror valoare totală a fost de peste 59 de milioane de euro.

fonduri europene cjDintre acestea, 45 de contracte au fost semnate pentru finanţarea unor microintreprinderi.

În domeniul public au fost finanţate proiectele pentru Spitalul Judeţean şi cele din Nehoiu, Smeeni şi Râmnicu Sărat.

De asemenea, au fost absorbiţi bani europeni şi pentru realizarea unor proiecte culturale, turistice, dar şi pentru reabilitarea infrastructurii judeţene de drumuri.

Banii europeni sunt absolut necesari pentru realizarea unor noi proiecte în judeţul nostru.

Sunt vizate drumurile judeţene DJ 203 K pe tronsoanele Podul Muncii – Plaiul Nucului şi Robeasca – Vadu paşii dar şi tronsonul de drum dintre Pietroasele şi Năeni.

Un alt proiect important care necesită fonduri europene se referă la reabilitarea clădirii fostului spital Brătianu.

Din nefericire, primăria Buzău s-a considerat a fi neperformantă până acum în atragerea de fonduri europene.

Un proiect care nu a mai fost continuat de primărie este acela al reabilitării termice a mai multe blocuri din municipiu.

Un alt insucces este acela al reabilitării mănăstirii Răteşti, afectată grav de o calamitate naturală.

(Corneliu Floriceanu)

 

Un comentariu la: “BANI EUROPENI INVESTIŢI LA BUZĂU. LAUDE PENTRU ZONA PRIVATĂ, CRITICĂ PENTRU PRIMĂRIA BUZĂU

  1. Daca nu se poate ciordi, e nefolositor, cam asta e treaba

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…