Doar promovarea în primul eșalon ar mai asigura fonduri dinspre Consiliul Județean, pentru FC Buzău. Președintele Petre Emanoil Neagu a declarat că ar putea sista finanțarea, în cazul unei contraperformanțe a grupării din Crâng.
Proiectul FC Buzău ar putea fi întrerupt, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, dacă elevii lui Cristi Pustai nu vor accede în play-off, sezonul viitor.
Azi, în cadrul unei conferințe de presă, Petre Emanoil Neagu a fost destul de tranșant, întrebat dacă forul pe care îl conduce va mai finanța, sau nu, gruparea de fotbal. Președintele CJ a fost destul de tranșant, afirmând că injecția de fonduri va fi condiționată numai de performanță. Mai mult a fost destul de caustic la adresa unor fotbaliști care au evoluat, în acest sezon, pentru FC Buzău.
La polul opus, dacă performanțele clubului din Crâng îi vor mulțumi pe buzoieni, șeful de la CJ nu a exclus un proiect de anvergură care să includă constrcția unei noi arene de fotbal. Președintele miniparlamntului județean consideră oportună o arenă nouă, mai ales în contextul în care actualul stadion din Crâng, încă funcțional de altfel, este depășit din punct de vedere al facilităților pentru spectatori.
În aceeași conferință de presă, Neagu a abordat încă un subiect destul de sensibil , preconizând că, foarte curând, Metalul și FC Buzău vor îngropa, odată pentru totdeauna, securea războiului.
Sezonul recent încheiat, FC Buzău a ratat prezența în play-off, după ce a pierdut meciul decisiv, 0 la 1 acasă, în detrimentul celor de la Concordia Chiajna.




