„MAJOREŢII” DE LA ECONOMIC AU STÂRNIT FURORI.
Cel mai aplaudat număr de până acum de la concursul „Mândru de liceul meu” a fost cel al echipei de majoreţi de la Colegiul Economic.
Echipaţi cu fustiţe şi cu pampoane colorate, cei 8 băieţi au prezentat un număr extrem de amuzant, inspirat de la echipele de majorete.
Succesul fulminant a fost asigurat încă de la intrarea majoreţilor pe teren iar apariţia lor a amuzat întreaga asistenţă.
Ideea acestui număr a pornit de la diriginta băieţilor, doamna profesoară Cristina Tudorancea şi a fost pusă în practică şi cu ajutorul colegelor care fac parte din echipa de majorete a liceului.
Antrenoarele recunosc că au avut ceva de furcă cu anumite figuri din dans şi că nu au riscat să-i oblige la anumite figuri, mai dificile pentru fizicul lor.
Au fost şi ceva probleme tehnice, cauzate de echipamentul de spectacol, dar au fost depăşite cu umor, în aplauzele colegilor din public.
Cei 8 băieţi sunt elevi în clasa a XII-a B la Colegiul Economic. Este o clasă care are rezultate foarte bune şi la învăţătură şi care ştiu, de asemenea, să se bucure de vârsta lor şi să se amuze de câte ori au ocazia.
Cei 8 majoreţi, Cosmin, Bogdan, Mădălin, Nicuşor, Alin, Alexandru, Marius şi Florin, promit surprize şi în etapa următoare. Şi, pentru că au prins deja gustul succesului, refuză să mai primească şi alţi membri în grup.
Doar 6 majoreţi salută, la final, telespectatorii CampusTv, pentru că ceilalţi doi se resimt încă după dansul în fustiţe de la Mândru de liceul meu.


