AUTOBUZE TICSITE, AMENZI PENTRU ȘOFERI. TRANS BUS NU FACE FAȚA AGLOMERAȚIILOR DE PE TRASEE

AUTOBUZE TICSITE, AMENZI PENTRU ȘOFERI. TRANS BUS NU FACE FAȚA AGLOMERAȚIILOR DE PE TRASEE

Poliția a reacționat în urma numeroaselor reclamații la adresa principalului transportator public de călători, Trans Bus. S-a lăsat și cu amenzi. Nu de puține ori, în ultima perioadă, autobuzele au transportat călători precum sardinele. Astăzi, polițiștii au avertizat societatea să ia măsuri pentru suplimentarea curselor la orele de vârf.

autobuz site 1 autobuz site 2

Probleme au apărut încă de săptămâna trecută, când Trans Bus a modificat orarul pe mai multe trasee, reducând din cursele extraurbane. Apogeul a fost atins ieri și azi, odată cu reluarea cursurilor în școli. Imaginile sunt grăitoare și au ajuns în atenția conducerii de la Trans Bus, care a dispus suplimentarea curselor, la orele de vârf. În ciuda acestui fapt, aglomerațiile de pe anumite trasee nu au fost eliminate. Lucru constatat și în această dimineață, de polițiști, în urma unei razii organizate în rândul transportatorilor de persoane. 

În acest context, responsabilii Trans Bus au fost avertizați să ia măsuri pentru suplimentarea curselor.

Polițiștii au aplicat și o amendă, ieri, după ce au identificat pe facebook fotografii cu un autobuz Trans Bus plin la refuz, pe traseul Buzău-Smeeni. Șoferul a fost sancționat cu 840 de lei.

În analiza polițiștilor mai sunt și alte fotografii sau clipuri video postate pe facebook, în vederea sancționării șoferilor care transportă călători cu autobuzele ticsite. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Eveniment

PRIMER: “Întreruperea alimentării cu energie electrică a fabricilor de medicamente va pune în pericol accesul pacienților la medicamente esențiale. Industria farmaceutică trebuie inclusă în categoria sectoarelor critice și exceptată de la eventualele măsuri de restricționare.”

07.08.26 16:00 Ultima modificare 07.08.26 17:22

În contextul actualei crize energetice și al posibilității adoptării unor măsuri de reducere a consumului de energie electrică, PRIMER – care reuneşte cele mai importante…