AU SOSIT NOI BILETE DE TRATAMENT. CERERILE SE DEPUN LA CASA DE PENSII

AU SOSIT NOI BILETE DE TRATAMENT. CERERILE SE DEPUN LA CASA DE PENSII

Au sosit noi bilete de tratament la Casa Judeţeană de Pensii. Este vorba despre locurile vacante puse la dispoziţie prin intermediul operatorilor privaţi din turismul balnear. Cele mai multe oferte sunt pentru staţiunile de pe litoral. Atenţie! Din această lună, s-a modificat formularul de cerere.

pensionari 4Suntem la jumătatea anului şi abia acum au sosit biletele de tratament contractate cu ajutorul societăţilor care nu aparţin de Stat. Pentru buzoieni, privaţii au pus la dispoziţie peste o mie de locuri.

Mai mulţi pensionari au aflat deja de noile oferte, merg la sediul Casei Judeţene şi se interesează de şansele pentru a obţine un sejur într-o staţiune balneară.

Biletele noi sunt rezervate pentru destinaţii tradiţionale, atât de la munte, cât şi de la mare.

Alţi vârstnici bat drumul până la Casa de Pensii pentru a se informa de stadiul solicitărilor făcute încă de la începutul anului.

Până în prezent, Casa Judeţeană de Pensii a valorificat peste 1.100 de bilete din cele aproape 3.400 disponibile. Majoritatea solicitărilor de la Buzău sunt pentru sezonul estival. Este şi motivul pentru care mulţi nu mai prind un loc pe perioada verii, având în vedere că oferta nu poate acoperi cererea.

De menţionat că, din această lună, formularele de cereri pentru obţinerea biletelor de tratament au fost modificate. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și