AU MAI VENIT BANI PENTRU PODUL DE LA VADU PAŞII. LUCRĂRILE SUNT AVANSATE

AU MAI VENIT BANI PENTRU PODUL DE LA VADU PAŞII. LUCRĂRILE SUNT AVANSATE

Încă 30 de miliarde de lei vechi pentru podul de la Vadu Paşii. Suma va fi încasată după ce consilierii judeţeni au votat astăzi alocarea banilor veniţi de la Guvernul României. Lucrările sunt avansate, astfel că astăzi, preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu s-a declarat mulţumit.

pod 4Astăzi, consilierii judeţeni au votat pentru alocarea unor sume, provenite de la Guvernul României, pentru continuarea lucrărilor la Podul de la Vadu Paşii şi pentru un drum judeţean. Nu mai puţin de 30 de miliarde de lei vechi vor ajunge în cel mai scurt timp la constructorul care se ocupă de lucrări la podul de la Vadu Paşii.

Cu această ocazie, preşedintele Neagu a avut posibilitatea să le răspundă celor care nu credeau că podul de la Vadu Paşii se va reabilita. De asemenea, Petre Emanoil Neagu s-a declarat mulţimit de evoluţia lucrărilor.

Conceput de inginerul constructor Anghel Saligny, podul de la Vadu Paşii a deservit circulaţia rutieră din anul 1949 şi până în primăvara anului 2005, atunci cînd a fost închis din motive de siguranţă a circulaţiei. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și