Au întors-o ca la … Limpeziș. Voința nu se mai retrage din Liga a III-a

Au întors-o ca la … Limpeziș. Voința nu se mai retrage din Liga a III-a

Răsturnare de decizie în tabăra celor de la Voința Limpeziș, club care anunțase retragerea din liga a III-a. Cu toate că trâmbițaseră retragerea, cei de la Limpeziș au jucat meciul de pe teren propriu, cu Viitorul Onești, partidă contând pentru etapa a 9-a a competiției.

În schimb, dacă pe 19 octombrie gruparea publicase pe facebook un anunț prin care se făcea cunoscută decizia, cei din Movila Banului au omis, în zilele premergătoare meciului cu Onești, să anunțe că au revenit asupra deciziei retragerii.

Meciul cu Onești nu a avut final fericit, oaspeții impunându-se la Limpeziș cu 2 la 1 iar Voința Limpeziș ocupa ultimul loc, fără niciun punct, după 9 meciuri disputate.

În acest context, șansele Voinței de a evita retrogradarea sunt reduse, în ciuda unei serii relativ facile, după promovarea Metalului și a celor din Focșani., Voința ar putea fi reinvitată în Liga a III-a de FRF, chiar dacă va retrograda, așa cum s-a întâmplat și la începutul acestui sezon.

Motivul (neoficial)  pentru revenirea la gânduri mai bune față Liga a III-a este acela că reprezentanții grupării nu au dorit să strice competiția. Contactat de Campus TV, președintele grupării nu a dorit să ofere detalii cu privire la schimbarea deciziei de retragere.

Cel mai probabil, cei de la Limpeziș s-ar fi confruntat cu o serie întreagă de probleme, de la salariile compensatorii pe care ar fi trebuit să le plătească jucătorilor, până la reînscrierea în Liga a V-a.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și