ATITUDINE REPROBABILĂ A FUNCŢIONAREI MIRONESCU. BĂTAIE DE JOC LA ADRESA OAMENILOR BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI

ATITUDINE REPROBABILĂ A FUNCŢIONAREI MIRONESCU. BĂTAIE DE JOC LA ADRESA OAMENILOR BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI

Gheorghe Bogdan are 88 de ani şi este bolnav. Vârsta şi boala l-au convins să-şi vândă apartamentul pentru a se muta la fiica sa la Urziceni.

proprietar 1 functionara locativ 1

Printre actele necesare se numără şi o adeverinţă de la Serviciului Administrare Fond Locativ de pe lângă Primăria Buzău. Iniţial, Carmen Pascu, cea care ţine locul directorului serviciului, aflat în concediu, a răspuns cu promptitudine solicitării şi a dispus eliberarea adeverinţei.

Ghinionul a făcut ca şefa să părăsească temporar biroul, iar o altă funcţionară, Violeta Mironescu, a susţinut că adeverinţa se va elibera, dar peste câteva zile, spre supărarea bătrânului care ar fi trebuit să bată din nou drumul de la Slobozia la Buzău.

Bătranul şi fiica sa au fost deranjaţi şi de limbajul şi atitudinea funcţionarei Mironescu.

Buzoianul Gheorghe Bogdan susţine că nu merita un asemenea tratament din partea unui funcţionar al primăriei. A fost un cetăţean model, şi-a plătit taxele şi impozitele la zi şi nu a mai solicitat până acum ajutorul primăriei. Şi fiica sa a apreciat ca dezamăgitoare atitudinea funcţionarului.

Funcţionara Mironescu a avut un comportament inadecvat inclusiv în faţa reporterului Campus TV. Consideră că nu a greşit cu nimic şi că n-a făcut altceva decât să respecte legea.

Inspectorul Violeta Mironescu este angajată a Primăriei Buzău, cu un salariu aproximativ de 17 milioane de lei vechi pe lună. În condiţiile în care este bine plătită, din banii buzoienilor, are obligaţia de serviciu, dar şi morală, de a se purta frumosc cu clienţii instituţiei, mai ales când aceştia au vârste respectabile. (Mirela Copariu)

 

4 Comentarii la: “ATITUDINE REPROBABILĂ A FUNCŢIONAREI MIRONESCU. BĂTAIE DE JOC LA ADRESA OAMENILOR BĂTRÂNI ŞI BOLNAVI

  1. Nu imi spuneti mie de spagaraia din primaria buzau,credeti ca suntem chiar asa de prosti?acolo prioritatea principala in rezolvare reprezinta spagaraia si aia mai negrii,restul sunt prostii care isi platesc taxele si impozitele la timp!!!Sa-si dea demisia toata cloaca asta de functionari care merita nota cea mai proasta si nu isi fac datoria de FUNCTIONAR PUBLIC!Afara cu ei!Ne este scarba de ei!DEMisiAA!!!!

  2. Sa-si dea demisia !pentru o adeverinta sa ti un batranel pe drumuri???cum e posibil asa ceva????afara cu functionarii incompetenti!!!!demisiaaaaaaaaaa!iar tu adrian si emilia unde lucrati in primaria buzau?:)))

  3. Bravo lui ca a chemat televiziunea! Un bătrânel de 88 de ani nu merita nici o ora sa aștepte pentru o amărâtă de adeverința! Rușine primăriei buzau ca își bate joc de cetățenii orașului ! Rușine și altor funcționari care mai procedează cerând alte foloase necuvenite!

  4. De ce denaturati realitatea? Bogdan Gheorghe s-a prezentat la sediul acestui serviciu al primariei impreuna cu fiica sa pentru a i se elibera o adeverinta din care sa rezulte ca este proprietarul apartamentului sau si ca nu are de platit niciun ban pentru achizitia lui. Prevedrile legale spun ca aceasta adeverinta se elibereaza in maxim 30 de zile deoarece implica mai multe verificari si semnaturi din partea unor responsabili din Primaria Buzau.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și