Chiar dacă s-au ivit probleme pe timpul săpăturilor de pe bulevardul Bălcescu, lucrările se desfășoară într-un ritm susținut care a adus lucrarea în faza turnării primului strat de asfalt. Din păcate vremea ploioasă mai produce unele întârzieri, dar cu toate acestea se preconizează că reabilitarea completă a celei de-a doua jumătăți a bulevardului Nicolae Bălcescu să fie gata pâna la sfârșitul lunii iunie.
A început așternerea primului strat de asfalt pe bulevardul Nicolae Bălcescu, tronsonul cuprins între intersecțiile cu Titulescu și Unirii, pe unele segmente de drum.
Dacă vremea va fi favorabilă cu lucrătorii în decursul acestei săptămâni ar putea fi posibil ca pe întregul tronson aflat în lucru să fie așternut primul strat de asfalt apoi să urmeze turnarea celorlalte două straturi prevăzute în proiect.
Conform discuțiilor dintre edili și Constructori, întreaga lucrare ar putea fi gata până la sfârșitul lunii iunie, chiar dacă au apărut probleme în timpul săpăturilor dar care au fost rezolvate destul de repede.
Cât despre șoferii buzoieni, vor trebui să circule prin șantier conform indicațiilor celor care dirijează traficul în fiecare zi sau să opteze pentru străzile adiacente pentru a ocoli zona de lucru.


