În luna decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Buzău au intensificat verificările în ceea ce privește comercializarea materialelor pirotehnice.
Așa cum era de așteptat, rezultatele nu au întârziat să apară. Până acum, zece buzoieni s-au ales cu dosare penale pentru că au vândut petarde și artificii interzise de lege. Cel mai recent caz îi are în prim-plan pe doi buzoieni, în vârstă de 21 și 34 de ani, din Gălbinași și Berca. Bărbații vindeau articole pirotehnice interzise pe mai multe platforme de socializare. Zilele trecute, cei doi buzoieni au fost vizitați acasă de polițiștii buzoieni, în baza unor mandate de percheziții.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit aproximativ 150 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, în valoare de 17.000 de lei.
De altfel, polițiștii buzoieni de la Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase anunță că, din acest an, legea prevede pedepese dure în ceea ce privește comercializarea și deținerea materialelor pirotehnice.
Persoanele fizice nu mai au dreptul să facă orice fel de operațiuni cu articole pirotehnice, cu excepția celor din categoria F1, cele care produc scântei, zgomot redus și prezintă riscuri minore pentru persoane și bunuri.
Pasionații de focuri de petarde și artificii trebuie să știe că deținerea de articole pirotehnice altele decât cele din categoria F1 este incriminată cu pedepse de la 1 la 5 ani.




