ASFALTĂRI ÎN CENTRU. STRĂZILE DIN JURUL PALATULUI COMUNAL VOR FI REABILITATE

ASFALTĂRI ÎN CENTRU. STRĂZILE DIN JURUL PALATULUI COMUNAL VOR FI REABILITATE

În plin sezon estival, noi lucrări vor fi demarate în centrul oraşului. Străduţele din jurul Palatului Comunal, dar şi din zona adiacentă, vor intra în lucru. Cele două axe rutiere mari, care leagă porţile oraşului între ele, vor fi reabilitate anul viitor.      

strada 5Gospodarii de la cârma oraşului au plănuit ca în perioada de concedii şi de vacanţă, când aglomeraţia din centru se mai diminueaza, să mai astupe din gropi.

Probabil că, după începerea lucrărilor pe cele 10-12 străduţe din centru vor apărea şi primele comentarii critice din partea unora dintre buzoieni.

Şi asta pentru că, de ceva vreme, se solicită reabilitarea unor artere importante, foarte circulate, precum străzile Transilvaniei ori Alexandru Marghiloman.

Reabilitarea acestor două axe rutiere care străbat oraşul dintr-un capăt în celălalt, se află în faza de proiectare şi, dacă va fi obţinută finanţare europeană, lucrările ar putea demara de anul viitor. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și