Poliţia buzoiană desfăşoară o amplă acţiune de prevenire a ilegalităţilor privind regimul armelor şi muniţiei.
În perioada estivală, când vacanţele, concediile ori week-end-urile prelungite sunt în toi, oamenii se deplasează mai mult decât în alte perioade ale anului.
Printre turişti se numără şi posesorii autorizaţi de arme letale şi neletale, care trebuie să respecte anumite condiţii legale dacă-şi iau arma cu ei.
Obligaţia posesorilor este aceea de a păstra armele şi muniţia în condiţiile prevăzute de lege. Din acest motiv, atunci când se cazează, trebuie să depună arma la recepţia unităţii, pentru a fi păstrată în condiţii de siguranţă.
Unităţile de cazare ar trebui să poată păstra în siguranţă astfel de obiecte în seifuri, casete metalice sau în altfel de spaţii amenajate special în acest scop.
În cazul în care unitatea de cazare nu dispune de condiţii pentru păstrarea armelor, deţinătorii de arme letale şi neletale sunt obligaţi să le depună la cel mai apropiat armurier autorizat.
În judeţul Buzău sunt aproximativ 2500 de proprieteri autorizaţi de arme letale şi neletale.



