Buzoienii care locuiesc în clădiri cu risc seismic sunt rugați să-și dea acordul pentru consolidarea și reabilitarea lor. Deși lucrările se vor desfășura pe exteriorul blocurilor, echipele vor trebui să intre și în unele apartamente. Acestor locatari li se vor asigura alte locuințe, din rezerva Municipalității, pentru o perioadă de timp, fără ca aceștia să plătească chirie.
Primarul Constantin Toma s-a întors cu vești bune pentru buzoieni de la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, la care a participat și Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Atila Zoltan Cseke.
Acesta a anunțat că Guvernul va aloca 1 miliard de euro pentru consolidarea și reabilitarea energetică a 40 de blocuri catalogate în clasele 1 și 2 de risc seismic.
Reabilitarea blocurilor cu risc seismic s-a tărăganat ani buni atât din lipsa fondurilor, cât și ca urmare a refuzului cetățenilor de a participa la un program de consolidare a locuințelor proprii.
Pentru a putea accesa un astfel de program este necesar acordul a cel puțin 75 la sută din numărul proprietarilor, iar după obținerea programului este obligatoriu ca toți să-și dea acordul scris.
Edilul șef a convocat președinții de Asociații de Proprietari care nu au făcut niciun demers pentru includerea într-un astfel de program, pentru ca, împreună, să stabilească cea mai bună metodă pentru ca blocurile cu probleme să poată fi reparate.
Municipalitatea a făcut apel și către toți proprietarii din cele aproximativ 44 de clădiri cu bulină roșie din oraș să-și dea acordul pentru consolidarea lor.
Pentru locuințele în care nu se va putea evita executarea unor lucrări în interior, Municipalitatea va asigura mutarea cetățenilor în locații ale Primăriei, pentru o perioadă de timp.
Ceilalți locatari vor putea rămâne în apartamentele lor, pentru că lucrările de consolidare se vor face pe exterior.
Tragedia din Turcia și Siria, dar și seria de cutremure neobișnuite din zona Olteniei, au stârnit îngrijorare și teamă și în rândul buzoienilor, mai ales a celor care locuiesc în clădiri cu risc seismic de gradele 1 și 2.



1 miliard de euro pentru consolidarea a 40 de blocuri? Adica 25 de milioane/ bloc?
Daca nu-i o eroare e un mare tun! Vreau sa ma bag si eu, cu cine trebuie sa vorbesc?