Astăzi, 30 iunie 2026, Compania de Apă Buzău i-a invitat pe buzoienii interesați la o întâlnire publică privind prezentarea stadiului actual de implementare a „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Buzău”.Totodată s-a discutat și despre Contractul CS2 de Servicii de audit financiar pentru proiect.
La sediuul Primăriei din Piața Daciei buzoienii au participat la o întâlnire cu responsabilii de la Compania de Apă pentru a fi informați despre stadiul în care se află cel mai finanțat proiect din Buzău.
Este vorba despre „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județul Buzău”, un proiect de 350 milioane de euro.
Perioada de implementare a proiectului este până la mijlocul anului viitor iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru sfârșitul anului 2027.
Contribuția Companiei buzoiene la proiect înseamnă o cofinanțare de doar 6 la sută.
Indicatorii pe care îi vizează realizarea proiectului investițional sunt conectați atât la zona de apă cât și la investițiile în canalizare.
Beneficiarii proiectului sunt 100 de localități buzoiene, 58 pentru infrastructura de canalizare și 42 pentru apă.
La întâlnire a fost prezent și Prefectul Buzăului, Laurențiu Dimian, care a răspuns unor întrebări ale jurnaliștilor, unele dintre ele legate de beneficiile rezultate după încheierea proiectului.
Prin implementarea proiectului va crește calitatea vieții locuitorilor din aria proiectului prin accesul la utilitățile privind alimentarea cu apă potabilă, a colectării apelor uzate dar și prin reducerea riscurilor de îmbolnăvire din cauza apei uzate.


