APA – RESURSĂ VITALĂ. ZIUA MONDIALĂ A APEI, SĂRBĂTORITĂ LA BUZĂU

APA – RESURSĂ VITALĂ. ZIUA MONDIALĂ A APEI, SĂRBĂTORITĂ LA BUZĂU

Anul acesta, Organizaţia Naţiunilor Unite şi UNESCO au promovat Ziua Mondială a apei sub deviza „Apă mai bună, locuri de muncă mai bune”. La Buzău, Compania de Apă a organizat o serie de activităţi dedicate acestei zile, împreună cu profesorii şi elevii de la Şcoala Gimnazială 11. Prin acţiunile lor, copiii au atras atenţia că apa este o resursă vitală care, din păcate, nu este inepuizabilă.

apa 2 apa 1

Ziua Mondială a Apei a debutat la Buzău cu o serie de activităţi organizate de Compania de Apă împreună cu cadrele didactice şi elevii de la Şcoala Gimnazială 11.                 

Copiii au vizionat demarat proiectul educaţional „Prietenii H2O”, au vizionat filmuleţe despre importanţa apei şi au interpretat un adevărat „proces al apei”.

Cu acest prilej, copiii au realizat expoziţia de desene şi colaje „Apa prin ochi de copil”, au fost premiaţi de conducerea Companiei de Apă pentru lucrările lor, apoi au mers în vizită la… fabrica de apă.

Directorul adunct al Companiei, Dumitru Cristea, le-a prezentat copiilor Sursa de Apă Est, de unde mulţi dintre ei primesc apa la robinet.

În acelaşi timp, copiilor li s-a atras atenţia să nu risipească apa şi să nu o polueze pentru că, în viitor, aceasta s-ar putea epuiza, chiar dacă la Buzău ea este asigurată şi în următorii 25 de ani.

Şi pentru că se aflau la fabrica de apă, copiii au dorit să lase o amintire a acestei vizite şi au desenat pe asfalt gândurile şi ideile lor despre apă, fără de care viaţa nu este posibilă. (Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și