ANCHETĂ LA COMPANIA DE APĂ. VINE CORPUL DE CONTROL AL PREMIERULUI

ANCHETĂ LA COMPANIA DE APĂ. VINE CORPUL DE CONTROL AL PREMIERULUI

Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, reacţionează în războiul dintre conducerea Companiei de Apă şi şefii Primăriei Buzău. Deputatul şi ceilalţi parlamentari social-democraţi de Buzău solicită Corpului de control al premierului să demareze o anchetă la Compania de Apă.

compania apaConflictul interminabil între Primărie şi responsabilii Companiei de Apă cunoaşte o nouă etapă. Preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a decis să implice o instituţie importantă în tot acest război. Alături de ceilalţi parlamentari PSD de Buzău, solicită Corpului de control al premierului să descindă la Compania de Apă. Deputatul Marcel Ciolacu a făcut anunţul pe contul său de facebook. “Buzoienii au dreptul la apă ieftină şi de bună calitate. Cât mai repede ! De aceea, am decis ca împreună cu parlamentarii PSD de Buzău să solicităm oficial o anchetă a Corpului de control al premierului la Compania de Apă Buzău. Trebuie să vedem cu toţii care sunt problemele reale şi, mai ales, care sunt paşii legali care trebuie făcuţi pentru rezolvarea neînţelegerilor dintre acţionarul majoritar, respectiv Primăria Buzău, şi actuala conducere a Companiei de Apă.”

Secretar al Camerei Deputaţilor, Ciolacu mai precizează că a discutat cu oficialii ministeriali abilitaţi pentru ca tot scandalul creat în jurul Companiei de Apă să nu aibă efecte negative asupra finanţărilor europene de până acum sau a proiectelor viitoare derulate de operatorul regional buzoian. “În paralel, am avut discuţii extrem de constructive cu ministrul Dezvoltării şi cu ministrul Afacerilor Europene pentru a găsi soluţiile potrivite astfel încât să nu fim nevoiţi să returnăm banii europeni deja folosiţi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău şi, în acelaşi timp, să putem atrage noi fonduri atât de necesare pentru modernizarea reţelei de apă a judeţului nostru. Am încredere că vom reuşi acest lucru. Dar e nevoie de mai multă responsabilitate şi de mai puţină polemică!”

Reprezentanţii Companiei ne-au transmis că operatorul regional stă la dispoziţia oricărui organ de control şi că noile verificări ar putea clarifica cine are dreptate în tot acest conflict. Opinia publică trebuie să cunoască faptul că suntem controlaţi şi auditaţi în mod uzual de la toate nivelurile de supraveghere a statului.  Pentru noi, acest nou control este încă o ocazie de lămurire a lucrurilor. Ne arătăm public toată disponibilitatea de a colabora cu organele abilitate.”, au precizat oficialii Companiei, într-un comunicat transmis la Campus TV.  

Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a convocat pentru săptămâna aceasta şi Comitetul Executiv al organizaţiei, şedinţă în cadrul căreia să fie tranşat conflictul politic între primarul Constantin Toma şi preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu. (Mihai Bunăziua)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și