Anul școlar a început cu o surpriză și pentru elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău. Ei vor învăța într-o clădire reabilitată termic și în săli de clasă dotate cu mobilier nou.
După trei ani în care au fost nevoiți să stea departe de sălile de curs, cei 227 de copii cu nevoi speciale vor învăța într-un imobil care a trecut printr-o transformare radicală, urmare a unui proiect de reabilitare termică.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a participat și la festivitatea organizată la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău, după ce a făcut un tur al clădirii trecute printr-o investiție cu finanțare europeană. Investiția în clădirea Centrului, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Buzău, a fost de peste 3,6 milioane de lei, jumătate din valoare fiind asigurată din bugetul județean. (Mihai Bunăziua)


