Întârzierea formării noului Guvern poate crea mari probleme administrațiilor locale. Fără un buget național nu pot fi aprobate nici bugetele locale, ceea ce înseamnă întârzieri mari pentru proiectele aflate deja în derulare sau care ar trebui demarate. Indiferent de cât de mari vor fi întârzierile, edilul șef al Buzăului refuză să renunțe la vreunul din proiectele municipale.
Primarul Toma este foarte vehement atunci când se pune problema continuării proiectelor Municipiului Buzău în 2025 și refuză să accepte stoparea vreunuia dintre ele din lipsă de bani.
Printre șantierele care ar trebui să se deschidă anul viitor se numără Aquaparkul, Bazinul Olimpic, reabilitarea străzilor prin programul „Anghel Saligni”, HUB-ul de transport din Bariera Brăilei, unde ar urma să se mute și Autobaza TransBus, parcarea subterană de 500 de locuri de la Sfinții Îngeri și alte proiecte pe care buzoienii le așteaptă.
Este o perioadă complicată prin care trece România după alegeri iar întârzierea formării unui nou Guvern scade credibilitatea țării, mai ales în privința finanțărilor externe și în acordarea unor credite cu dobânzi mici.
Buzăul are de recuperat mai multe milioane de euro de la Guvern, pe care Municipalitatea i-a achitat deja pentru acoperirea creșterii prețurilor, în special în construcții.
Este vorba de 7 milioane de euro care au fost achitați de Primărie pentru creșterea de prețuri și de încă 3 milioane pentru cheltuielile neeligibile ivite în timpul derulării proiectelor.