În doar o oră, douăzeci şi şapte de şoferi au fost sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale pe DN2E85.
Cel mai ghinionist a fost un şofer căruia i-a fost suspendat permisul de conducere din cauza vitezei excesive.
Poliţiştii buzoieni au acţionat azi cu un sistem radar în cascadă, în Mihăileşti, Limpeziş, Costeşti şi Spătaru. Totodată au fost vizaţi şi şoferii care nu purtau centură şi cei care vorbeau la telefon, în timpul deplasării.
Tot azi, poliţiştii au verificat mai multe autotrenuri de marfă, pentru a combate transportul ilegal de migranţi, pe teritoriul României.
(Andrei Solomon)


