O amendă, dată din cauza lipsei autorizației ISU la școala din Plaiul Nucului, a provocat o reacție dură a primarului comunei Lopătari. Claudiu Constantin acuză vechea conducere a administrației locale pentru situația la care s-a ajuns:
“Am luat amendă de la ISU. 10,000 lei pentru că școala de la Plaiu Nucului nu are autorizație de funcționare ISU. În această școală s-au pompat de-a lungul timpului mulți bani electorali. Cu toate astea, nu s-a reușit o serie de măsuri minimale și de bun simț care să asigure siguranța copiilor și autorizarea activității.
La scurt timp după ce am venit la conducerea Primăriei am contractat un specialist care să se ocupe de documentația necesară și care să ne consilieze în ceea ce privește lucrările necesare la școală. Știm ce avem de făcut și am planificat lucrările pentru vacanța de vară a elevilor, pentru a nu deranja activitatea și așa oropsită a cadrelor didactice. În plus, avem de gând să revizuim niște lucruri făcute destul de aiurea, cum ar fi celebrul jgheab de lângă intrarea principală, trântit pe perete ca-ntr-o pictură abstractă, și rampa nefuncțională pentru accesul celor cu dizabilități.

Este și aceasta una din marile bombe pe care le avem de dezamorsat la Lopătari. Și credeți-mă, asta este una dintre cele mai mici. Va urma.” , este mesajul postat de primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, pe pagina sa de facebook.



