Au mâncat sau au băut prea mult şi au ajuns la spital, pentru a primi ingrijiri medicale. Este cazul mai multor zeci de buzoieni care s-au prezentat la Urgenţe la finele anului 2018 şi pe 1 Ianuarie. Alţii au fost nevoiţi să apeleze la UPU, după ce s-au accidentat în timp ce foloseau petarde.
73 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitajului Județean, în ultima zi a anului 2018. Pe 1 Ianuarie, aglomerația a fost mai mare, 106 buzoieni facând apel la serviciile medicilor. Cea mai aglomerată zi a minivacanței a fost 2 ianuarie, când 111 buzoieni au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cei mai mulţi dintre pacienţi au acuzat probleme cardiologice și neurologice. Au fost, ca în fiecare an, și persoane care au mâncat și au băut peste măsură, în noaptea de Revelion. O bună parte dintre pacienți au sosit la Unitatea de Primiri Urgențe în comă alcoolică. De asemenea, personalul medical de la UPU a tratat și răni provocate de petarde sau artificii.
Față de anii precedenți, numărul persoanelor care s-au prezentat la spital acuzând probleme de natură digestivă a fost în scădere. (Andrei Solomon)


